Home » D:News » Cântăreţul Alexandru Jula a murit

Cântăreţul Alexandru Jula a murit

Cântăreţul Alexandru Jula a murit
Publicat: 03.06.2018
Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară, Alexandru Jula, a murit, duminică dimineaţa, la spitalul din Galaţi, unde fusese internat după un accident vascular cerebral. Artistul avea 84 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decesul lui Alexandru Jula a fost anunţat duminică dimineaţa de colegii de la Teatrul Muzical din Galaţi, potrivit Mediafax.
 
„Drum bun, batrâne Lup de mare, al Revistei şi Cântecului românesc. Te vom preţui, până la reîntâlnire, pentru prietenia şi sprijinul pe care ni le-ai dăruit, necondiţionat, şi pentru valoarea de nemăsurat pe care ai dăruit-o vieţuitorilor acestei planete. Să fii iubit în aceeaşi măsură şi acolo unde te vor purta aripile de înger”, este unul dintre anunţurile care a apărut pe pagina de Facebook a colegilor de la Teatrul Muzical din Galaţi şi care este însoţit de sute de mesaje de condoleanţe de la prieteni şi fani.
 
Surse medicale au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că Alexandru Jula a murit duminică dimineaţa, în jurul orei 6.00.
 
Artistul Alexandru Jula a fost internat luni, din cauza unui accident vascular cerebral, după ce a leşinat pe scara blocului, în urma unui drum istovitor de la Cluj-Napoca, unde susţinuse un concert.
 
De-a lungul carierei, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în ţară şi în străinătate şi a câştigat premii pentru interpretare. Cariera artistică a interpretului de muzică uşoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, iar în televizune a debutat în anul 1962.
 
Printre melodiile cele mai cunoscute sunt „Soţia prietenului meu”, „Eşti tu” şi ”Mi-ai adus iar primăvara”.
 
Alexandru Jula ar fi împlinit, peste o lună, vârsta de 84 de ani.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?